Luni

Cică lunea nici iarba nu crește. Adevărat. Doar că ‘Lunea’ proverbială, în domeniul privat are o îndârjire fantastică de a se repeta în mod constant în cursul celor 7 zile. Nu cred că trebuie să amintesc cunoscătorilor despre multifațetată lume a modei, unde ‘Lunea’ se repetă în mod sistematic ca un jumping jack afurisit.

Îmi e atât de greu uneori să-mi amintesc cât de frumos era la început. Desigur, era dificil, și sigur lucram mai mult fizic. Însă mi-e dor de lucrul cu mâinile. Neglijăm cât de plăcut este și relaxant să îți folosești mâinile. Te transpune oarecum într-o stare de meditare, un standby detensionant, rutina unui lucru făcut cu mâinile fiind vindecătoare uneori. (Recunosc, eu să fi citit rândurile astea cu greu nu mă gândeam la prostii, dar bare with me!). Nu e de mirare că printre cele mai relaxante și halucinante lucruri este joaca cu plastilină, indiferent de vârstă. Parcă nu poți refuza dacă ți se prezintă oportunitatea.

M-am apucat să-i fac într-o zi Matildei un ursuleț dintr-o carte preferată. I-a plăcut atât de mult încât am trecut și la alte personaje. Până la urmă ‘delegarea responsabilitatilor’ în atelier s-a dovetit a fi funcțională și bine pusă în practică. Alții au de-a face cu clienți problemă și eu fac animăluțe de plus. Întreg procesul realizării unui elefant de plus mi-a amintit de vechile cd-uri pe care le foloseam pentru curățarea cd-romului, rulau o muzică de relaxare în timp ce-și făceau treaba. Cam același rezultat l-am avut și eu la ‘mansarda’ proprie. Probabil ăsta-i motivul pentru care o mare parte din articole create de mine au câte un detaliu pe care îl realizez doar eu… la mână, și nimeni altcineva. Bineînțeles, îmi place să fac un lucru inaccesibil altora doar pentru a-l păstra pentru mine. O mică parte din produsul respectiv are semnătura mea. Știu, oricum toate poartă amprenta mea creativă. Dar amănuntul practic, manual, brut și onest, de care mi-e atâta dor când mă gândesc la începuturi, câteodată lipsește. Mereu m-am implicat afectiv mai mult decât se cade în orice am făcut. Majoritatea lucrurilor din jurul meu capătă simțiri și atât de des mi-e rușine să le rănesc sentimentele. Să vorbesc cu jind despre alte mașini în timp ce conduc!? Indubitabil următoarea mișcare e să mângâi bordul puțin pentru compasiune și eventual îmi cer iertare. La fel și cu produsele care ies din atelier, care în perioade mai aglomerate, simt că nu mai apuc să le … însuflețesc. Nu-i de mirare că persoanele care lucrează în atelier sunt similare. Probabil au reușit să răzbească aici doar cei pasionali, implicați, dornici să iubească bucata fadă de material pe care urmează s-o modeleze. Sunt mândră să spun că am nu două ci paisprezece mâini magice și dibace care nelipsit adaugă puțin din ei, din mine, în fiecare produs vândut.
Am cam uitat de multe ori de mine în haosul alert din jur. Mi-am promis să fiu prezentă pentru mine și să mă opresc când galopez peste limita admisă. Știința ne spune că timpul e relativ. Viteza cu care se scurge e direct proporțională cu rapiditatea cu care te miști. Mi-am pus în plan să fiu calmă. La volan în schimb nu cred că am vreo șansa și nici nu vreau altfel. Aici e strict satisfacție proprie, puțin sadică ce-i drept. Mama îmi spunea că marțea se întâmplă toate lucrurile bune. Logica ei nu o voi explica aici, însă probabil fiind luni, gândești că ‘Lasa, mâine va fi mai bine!!’ .