Laura Galic

Da, au trecut doi ani jumate. Doi ani jumate de când am scris ultimul articol și , sincer, parcă a fost ieri. Am zis că azi, la ora 5:12 dimineața, o să rup lunga tăcere așternută peste ultmii ani, lucru la care mă tot gândesc de luni bune. Uitându-mă cu nostalgie la carafa mea de cafea, goală deja la 5:20, mi-am dat seama că-mi dă târcoale inspirația și mă regăsesc într-un rar moment de liniște, atât înăuntru cât și în afară. Dacă stau bine și mă gândesc este logic… am dormit câte 7 ore legate, în 3 nopți consecutive și neuronii mei sunt în extaz, deci voi încerca să profit de noile conexiuni dobândite.

(mai mult…)

După o îndelungată pauză revin cu un subiect foarte drag mie. Recent mi-am reorganizat biroul si locul gol de pe perete parcă urla să-i fie atârnat un zorzon, afiș, tablou, ceva. Din când în când mai primesc scrisori, vederi, de la clienți, în special din străinătate. Sincer, de fiecare dată cand găseam una în postă, eram mai fericită decât atunci cand aveam 5 ani, era Crăciun și am crezut că l-am văzut pe moșul după bloc  (bujori înflăcărați, inima pompând cu putere, transpirație abundentă și nelipsitul zâmbet atârnat ca o beteală de la o ureche la alta, un „Santa-mode” standard de fericire brută). Acum, colajul de scrisori stă la loc de cinste și îmi încarcă bateriile zilnic. Pentru că, știm bine că uneori, oricât de mult ți-ar place ce faci tot ai nevoie de un mic ghiont, o mică resetare scurtă, ca să îți amintești de ce faci ceea ce faci. Da, mă hrănesc din colajul ăla, ma hrănesc din feedback-ul primit online și vă jur, de fiecare dată cand vorbesc cu voi și vă exprimați mulțumirea și uneori chiar pasiunea stârnită de produsele mele, mă trec fiorii din cap până în picioare și, pentru scurt timp, e Craciun și revin în „santa-mode”.

(mai mult…)

                         Am avut o surpinzatoare plăcere recent să vorbesc în fața unor copii de 16 ani – copii frumoși, cuminți și surpinzator de receptivi. M-am împotrivit uimitor nevoii de a refuza invitația grație unei noi rezoluții. Nu refuz niciodată nimic dacă singurul motiv contra este ‘frică’. Frică de necunoscut, frică de a fi judecat, de a fi mut în fața unor ochi cât cepele și urechi ciulite așteptând în van să spui ceva inteligent. Pff.. instant am acceptat.

(mai mult…)

                          Nu cred că sunt singura care a avut visul ăla enervant despre începutul școlii. Se termina vacanța și intram în panică pentru că nu mi-am terminat temele sau pentru că nu am învățat pentru un test. Îl mai am și acum, după mai bine de 7 ani de la terminarea facultății. Ar trebui să spun 10 ani, facultatea numai despre învățat nu a fost. Aș descrie mai degrabă experiența prin ‘descurcat’. Da, m-am descurcat. Însă oare s-au meritat atâtea nopți nedormite, atâta stres și neliniște, atâtea zeci de kilograme de hârtii scrise și cărate zi de zi. Serios, care mai e scopul profesorului dacă dictează din manualul meu același lucru? Pot copia și eu acasă cu același ‘entuziasm’.

(mai mult…)

Cică lunea nici iarba nu crește. Adevărat. Doar că ‘Lunea’ proverbială, în domeniul privat are o îndârjire fantastică de a se repeta în mod constant în cursul celor 7 zile. Nu cred că trebuie să amintesc cunoscătorilor despre multifațetată lume a modei, unde ‘Lunea’ se repetă în mod sistematic ca un jumping jack afurisit.

(mai mult…)

‘Ce (trebuie să) simți când Mati te imită?’

‘Mândrie? Mă simt flatată!’

‘Nu..’

‘Iubire?? Admirație?’

‘Nu’

(după câteva zile, resemnată)

‘Resposabilitate…’

(mai mult…)