După o îndelungată pauză revin cu un subiect foarte drag mie. Recent mi-am reorganizat biroul si locul gol de pe perete parcă urla să-i fie atârnat un zorzon, afiș, tablou, ceva. Din când în când mai primesc scrisori, vederi, de la clienți, în special din străinătate. Sincer, de fiecare dată cand găseam una în postă, eram mai fericită decât atunci cand aveam 5 ani, era Crăciun și am crezut că l-am văzut pe moșul după bloc (bujori înflăcărați, inima pompând cu putere, transpirație abundentă și nelipsitul zâmbet atârnat ca o beteală de la o ureche la alta, un „Santa-mode” standard de fericire brută). Acum, colajul de scrisori stă la loc de cinste și îmi încarcă bateriile zilnic. Pentru că, știm bine că uneori, oricât de mult ți-ar place ce faci tot ai nevoie de un mic ghiont, o mică resetare scurtă, ca să îți amintești de ce faci ceea ce faci. Da, mă hrănesc din colajul ăla, ma hrănesc din feedback-ul primit online și vă jur, de fiecare dată cand vorbesc cu voi și vă exprimați mulțumirea și uneori chiar pasiunea stârnită de produsele mele, mă trec fiorii din cap până în picioare și, pentru scurt timp, e Craciun și revin în „santa-mode”.
Pentru mine, 8 Martie nu mai e ziua mamei. Oricum nu mai era de mult ziua mamei… chair nu stiu când s-a transformat în ziua femeii. Când eram mică, era strict ziua mamei. Nu mai era o alegere, voiai, nu voiai, erai mamă până în 25 de ani. Acum, natalitatea scăzând, din ce în ce mai multe femei renunță la a avea copii de tinere și ce s-a întâmplat? Ups… și-au cam pierdut publicul țintă. Acum exista o mare crescândă de femei tinere neexploatată comercial, însă, știm prea bine, nu pentru mult timp. Iar trecerea a fost foarte subtilă.
Eu voi fi sinceră. Declar 8 Martie ziua clientelor mele, și le-o dedic cu cea mai mare stimă. Vă multumesc tuturor pentru aprecieri, loialitate, pasiune, omenie si mai ales, pentru scurtele dar dese momente de împlinire profesională care ma fac uneori să aud marea. Recunosc, m-am întors și am adăugat ulterior „profesională” după „împlinire” pentru a salva aparențele unei nevoi personale ascunse și mereu însetate :D. Nu-mi pasă. Consider că am facut din ea limonadă.
Desigur, le multumesc și celor care m-au transpus în „Mo*&-f@#$%R-mode”, puține dar bune. M-au făcut să învăț multe despre mine, despre relația cu clienții. Am descoperit limite nebănuite ale răbdării și sunt recunoscătoare. Acum îmi amintesc zâmbind de clienta care a returnat cu scandal un sacou, dupa 5 luni, pentru că nu îi mai venea. Tare mi-aș fi dorit să fi avut și atunci la îndemână colajul cu scrisori. Ar fi fost un binevenit „SERENITY-NOW!!!”
Acum că mă gândesc la toti clienții și mă imaginez comportându-mă în anumite situații trecute, parcă mă văd mică, o am în fața mea pe mama și încerc să o fac fericită. Uneori mă apreciază, uneori mă mustră. Uneori mă laudă și, of course, câte-o dată mă simt ca la 14 ani, hormonii mă înfierbântă și îmi vine să urlu de draci, să trântesc pe rând toate ușile din casă. Poate, în subconștient, toți suntem mereu în fața Ei și ne comportam ca atare. Alergăm după afecțiunea ei, trăim după vorbele ei, alegem partenere care seamănă cu ele, ne comportăm cu alții așa cum ne comportam cu ea, iar atunci când cineva ne amintește de ea, de bine de rău… parcă auzim marea.
