Laura Galic » laura galic https://blog.lauragalic.ro How it's made Sun, 01 Jul 2018 16:49:32 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=4.2.38 Anger Management https://blog.lauragalic.ro/2015/07/31/28/ https://blog.lauragalic.ro/2015/07/31/28/#comments Fri, 31 Jul 2015 06:12:46 +0000 http://blog.lauragalic.ro/?p=28

Azi voi discuta despre furie. Despre cum am învățat să o iubesc, și ea pe mine. A fost greu, recunosc – abia după 27 de ani am regăsit-o și mi-e tare dragă. Prostia mea stă în calibrare. Pentru moment sunt ca un texan cu arme în dotare, pe caniculă. Cam imprevizibil.

Am avut ‘plăcerea’, înainte de a-mi deschide propriul atelier, de a lucra ca stagiar într-o anumită firmă mare de confecții. Profesoara auzindu-mi planurile de practică m-a cam luat în râs și mi-a zis blând și mămos: ‘te vor mânca de vie’. Am zis că-i bullshit, mă descurc. Cu 23 de ani experiență în înghițitul furiei, domeniu virgin deocamdată, am zis că sunt expertă în frustrările altora. Deloc. O lună, o mapă de schițe furată, o criză de bilă și 10 indigestii mai târziu, i-am dat dreptate. Mi-am zis că lumea modei nu-i de mine.

Pe vremea aia purtam negru. Foarte mult negru. Un strat generos de fond de ten să-mi acopere tenul perfect și viața o vedeam forțat roz. Fuste și rochițe? Aveam un DEX acasă dar mi-era și frică să le văd folosite-n propoziție. Și-acum îmi amintesc într-o seară, spre casă, am dat de-un cunoscut. Cam exagerat când spun ‘cunoscut’… un moșneag de 70 de ani, pictor, fără ocupație, cu un punct slab pentru fetișcane și mai mereu ‘afumat’. Mereu căra un tablou imens cu el, probabil subiect de conversație (faceslap). Într-o zi mi-a zis că semăn cu apusul. Da, eram cam sumbră, iar dunga neagră, groasă de pe pleoapă nu mă ajuta. Nu înăbușeam doar furia, ci orice și tot.
Ignoratul furiei care se alimenta sistematic nu mă ajuta deloc și involuntar căutam o dependență compulsivă pentru itch-ul meu. Într-o zi am intrat pe un site cu papuci. Acesta a fost începutul și restul a devenit ușor istorie. Zeci de culori, tipuri de tocuri, glitter, lac, fundițe… multe fundițe… Lucru foarte important de menționat este că eu, Laura, nu-mi purtam hainele create. Hainele pe care mereu le făceam gândindu-mă constant prima oară la ce aș dori eu să port, ce m-ar face fericită. În curând pantofii nu se mulțumeau să fie doar adunați, admirați, numărați. Chiar dacă îi vizitam zilnic și-i mai probam în fața oglinzii, tot nu erau încântați de perspectiva modestă oferită. Așa că încetișor au început să iasă, unul câte unul la aer, iar eu diversificam din ce în ce mai mult nuanțele îmbrăcate, rochițele și simțirile. În curând eram într-un rollercoaster emoțional și m-am trezit ieșind până la jumate pe geam în trafic făcând semne porcoase unui nesimțit. A fost atât de bine! Bine, putea să iasă rău. Domnul ne-a urmărit, ne-a depășit, a oprit traficul pe șoseaua de 4 benzi și s-a dat jos să-mi informeze soțul că ar trebui să-și controleze femeia. Ce a spus femeia calmă din dreapta soțului meu deschizând portiera? ‘Dă-mi bâta!!’ Nu cred că trebuie să mai menționez că purtam roșu :) . Am urmărit mașini în trafic claxonându-le pentru că au aruncat gunoaie pe geam, bicicliștii deja îmi cunosc numărul de înmatriculare iar un anume muncitor pe basculantă a primit o lecție de politețe după ce m-a confundat și înjurat în trafic. Soțul îmi spune că e cam grav și că ar fi periculos pentru mine. L-am liniștit spunându-i că singura soluție pentru siguranța mea este să-mi pună cuie în vârful bâtei.
Nu instig la furie și nu insinuez că o garderobă nouă îți riscĂ viața. A scos doar treptat la suprafață un lucru negativ și mi-a dat libertatea să-l manifest în loc să-l arhivez. Libertatea mea se pare că s-a manifestat la volan. A găsit nișa, fisura și a ieșit cu presiune explozivă cu fiecare ocazie. La fiecare e altceva. Stocarea consecventă a furiei începuse deja să capete forme fizice în umflături, dermatite, migrene, articulații dureroase. Și-acum țin minte în cabinetul ortopedului care se uita încruntat frecându-și fruntea la un RMN. Era genunchiul meu puțin umflat cu un menisc ușor fisurat. Mi-a spus că trebuie să scoatem chistul numaidecât. Țin minte doar ‘bla bla ruptură, bla bla proteză, bla ba’. În mintea mea era un singur gând. Cum să mă operez când eu abia mi-am făcut plinul la pantofi!?!??! Inadmisibil. Needless to say că nu m-am operat iar după câteva luni la înălțimi de 10-12 cm genunchiul era perfect iar gamba de invidiat :). Se pare că ‘fisura emoțională’ din trafic își făcuse mai bine treaba și total neinvaziv.
Azi e mai greu să fii fericit. Trebuie să fii hotărât, insistent și consecvent. Lasă negrul, lasă balerinii, încalță pantofii aia de pe ultmul raft, la care doar te uiți și nu îndrăznești ‘nu,nu.. sunt doar pentru ocazii’ și poartă-i chiar și la piață. FACT: Un pantof cu toc corectează postura și eliberează tensiunea din genunchi. Nici dacă mă chinuiam nu scoteam o metaforă mai exactă.
Se spune că hainele reflectă starea interioară și da, e adevărat…. Dar dacă ar influența-o ?
În poze port Fusta Dalma

]]> https://blog.lauragalic.ro/2015/07/31/28/feed/ 0 Începuturi https://blog.lauragalic.ro/2015/07/28/inceputuri/ https://blog.lauragalic.ro/2015/07/28/inceputuri/#comments Tue, 28 Jul 2015 07:16:35 +0000 http://www.lauragalic.ro/blog/?p=5 Mă tot întreabă lumea ce mă inspiră. Am mereu un răspuns vag acompaniat de nelipsitele sprâncene și umeri ridicați, apoi zâmbind zic  ‘orice’. În capul meu totul e logic de confuz și mă descurc cu ușurință, însă explicațiile mă împing spre mici diversiuni pentru a schimba subectul iute. Adevărul este că nici eu nu cunosc încurcatele mele căi, însa abia aștept să le depănăm aici.

N-am de gând să mă învârt în jurul ideii că un blog e good marketing, sunt sinceră că asta m-a împins, dar puțină ordine în idei nu strică. Când am început să am programul din ce în ce mai încărcat, stresul era maxim și îmi cam luam foc repede și la oricine. Spre salvarea celorlalți probabil, voci întelepte mi-au recomandat tehnica delegării responsabilității. Bun. A mers perfect. Chiar și atunci cand m-am dus la D (responsabil marketing online) sa deleg sarcina promovării imaginii online. Soluția? ‘N-ai idee cât de bine indexează Google un blog fashion! Contintul unic este cel mai bine poziționat în orice motor de căutare!’. Și uite-mă delegand sarcina promovării online… conform planului, mie.

Într-un interviu recent mi s-a cerut să descriu brandul ‘Laura Galic’ printr-un singur cuvânt. M-am surprins cât de iute mi-a venit la degete și-am scris ‘feminism’. Nu. Chiar nu sunt fanatică, e doar o atitudine sănătoasă, distractivă uneori. De când am deschis atelierul am avut ‘plăcerea’ să văd o paradă aproape continuă de mentalități pe cât de închise, pe atât de comice spre final. Combinația câștigătoare pentru un patron/șef? Tânăr, femeie, naiv, imposibilitate patologică de a spune nu, dornic să facă pe plac altora. All good. Rezultatele nu au întarziat să apară. Primul om pe care l-am concediat (tremurând ca o trestie) s-a întors a doua zi la muncă spunând cu seninătate ‘am decis că ieri nu se ia în calcul’. N-am dormit 2 nopți. Al doilea m-a învațat multe, îi sunt datoare. Mă dădeam cu capul de pereți încercând să mă gândesc cum să-l dau afară (imi era groaznic de frică de el… era de înteles, avea 1.40cm). Într-o zi mă salvează tot el zicând ‘dacă așa ai de gând să faci, atunci eu plec’. Pauză. Liniște asurzitoare. Nici dacă aș fi zis ceva nu aș fi fost mai feroce. ‘Bun! PLEC!’ . Unde a plecat? Să se întalnească cu logodnicul meu să mă pârască. Aș vrea sa pot spune că de atunci mintea mi s-a mai luminat, dar a marcat doar începutul unui lung șir de împleticiri si bâlbâieli. Dar am învațat ceva. E tare comică fracțiunea aia de secundă când ezită un bărbat să-mi dea noroc când îi intind mâna ferm. Sunt lucrurile simple care mă fac fericită.

Ce loc au toate astea într-un blog fashion?  Hai să vedem ținuta ca o simplă unealtă care servește unui scop. Nu încerc să-i scad din glamour sau valoare, doar îmi câștig existența din asta, dooh. Simplă da, însă nu de neglijat. Nu degeaba stai o oră când alegi hainele.  E ca la psiholog. Cum mă simt? De roșu sau verde? Fustă sau pantalon? De ce ? De-aia trăim mai mult! Evoluția a aprins un beculeț în mintea barbaților și așa s-au născut metrosexualii. Iată o bună explcație pentru fenomen.

Mă uit la evoluția în timp a lucrurilor pe care le creez și fiecare tendința  îmi amintește de un moment specific din viața. Nu e un secret că nu urmez tendințele în fashion din fiecare sezon. Mă plictisesc groaznic. Dezvoltarea personală. Asta ar trebui să fie la modă.

]]> https://blog.lauragalic.ro/2015/07/28/inceputuri/feed/ 6